Merkel este prinsă de ani de zile între eforturile de combatere a încălzirii globale și protejarea industriei auto germane, relatează Bloomberg.
Aceste eforturi se adaugă unui summit G7 găzduit de Merkel în iunie, la care cancelarul, fost ministru al Mediului, a obținut angajamente din partea participanților de a reduce emisiile poluante generate de carburanții fosli, până la sfârșitul secolului.
Merkel a dobândit în ultimul deceniu o reputație de susținătoare a mediului, prin strategia de dezvoltare a energiei regenerabile și de renunțare la energia nucleară în Germania, depășind alte state ale UE în îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 40% față de nivelul anului 1990, până în 2020.
Politica declarată a lui Merkel a intrat însă în contradicție cu solicitările venite din partea industriei auto germane, pe care le-a și susținut cu succes pentru blocarea adoptării în UE a unor standarde mai stricte în domeniul emisiilor poluante, în urmă cu doi ani.
Germania este țara de origine a brandurilor de lux Mercedes, BMW, Porsche și Audi, unul din șapte locuri de muncă depind de industria auto, iar exporturile de automobile reprezintă aproape 20% din total.
Merkel a susținut public obiectivul ca 1 milion de automobile electrice să circule pe străzile germane până în 2020, dar Guvernul a făcut prea puțin pentru a încuraja achiziția acestora, spre deosebire de Franța.
Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal uriaș după ce Agenția pentru Protecția Mediului din SUA și Comisia pentru Resursele de Aer din California l-au acuzat vineri că a folosit un software numit „dispozitiv de apărare” pentru a face să pară că motoarele diesel ale vehiculelor grupului emit un nivel mai scăzut de emisii decât în realitate.
Circa 482.000 de automobile Volkswagen diesel au fost afectate.
În urma acuzațiilor, reprezentanții Volkswagen (VW) au exprimat scuze publice și au oprit vânzarea anumitor modele diesel în Statele Unite, iar titlurile grupului au scăzut luni cu 19%. Grupul german riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari în acest caz.
Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informații tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite.
Coreea de Sud investighează la rândul ei corectitudinea testelor privind emisiile poluante pentru trei modele Volkswagen, măsură care extinde scandalul în care este implicat grupul auto german, care a recunoscut că a trișat la verificările din Statele Unite.
Cu numai o zi înainte de anunțul de vineri al Agenției pentru Protecția Mediului din SUA, Merkel a lăudat industria auto germană pentru contribuția la combaterea încălzirii globale. Vorbind la Salonul auto de la Frankfurt, Merkel a spus că inițiativele producătorilor auto germani, cum ar fi în domeniul tehnologiei pentru automobilele electrice, au oferit o contribuție importantă la obiectivele Germaniei în privind protejării mediului.
Scandalul nu va schimba mesajul lui Merkel la reuniunea ONU, la care va cere măsuri mai stricte de prevenire a schimbării climei, a declarat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert.